Anul tristeții
precum semnătura unui kilogram de plutoniu care tocmai
și-a schimbat proprietarul
anul tristeții îmbătrânește urât
din vina unui gol de singurătate
aura chipului nostru mută nebunul de alb
sigur pe instincte
tânărul domn se așază pe tron
praful ne face să întoarcem privirea
molecule de curaj îmbunătățit reclamă dreptul
la replică
îngerul meu cască gura în fața vitrinelor pline
mă las ademenit de imaginea ta răsturnată
- războiul imaginar cu mine însumi ocupă jumătate din emisfera de nord
în perioada soarelui roșu ce tocmai și-a pus miezul
să scoată mai mult oxigen din vertebrele contorsionate
la buna plăcere a speciei
neuronii înverșunați
susțin deschiderea buzelor după mișcarea pământului
inima ta îmi dăruiește spectacolul unei iubiri invazive
prietene fața ta este plină de cicatrici semnate
de Goya
faptul de a plânge cu cei ce plâng
îmi dă libertatea să nu respect termenul
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.