Un bloc înalt și vremea în decor cadență
tot așa era într-o zi
ascultam la radio vremea
(cum să asculți la radio vremea?)
și deodată m-am pierdut
(poetica)
afară începuse să ningă
rafale spulberau inimi
acoperite cu promoroacă
silvia este copil eu sunt copil
săpăm scări abrupte în noi de vreo zece ani
doar doar vom reuși să zburdăm peste câmpii
imaginea cu tine și cu berbecul sacrificat
e tot ce am
valea asta lungă pornește din palmă
și nu știu ce voiam să-ți mai spun
poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.