Frig
astăzi mi-a fost foarte frig, cumplit
mă strângea singurătatea în spate
și tremurau toate amintirile
dar unde să mă încălzesc?
m-am închipuit asemeni fetiței
dar chibriturile erau ude
și în afară de fumul gros
nimic nu părea să mă țină în viață
m-am ascuns între paginile unei cărți
dar și cuvintele alergau despletite de colo-colo
fără să țină seama că își pierduseră sensul
și că nu mai aveau pic de suflu în ele
ți-am strigăt numele și numele tău încălzea
m-am cuibărit suflet în suflet
ca un melc ce-și zidește pe iarnă casa
și am închis ochii. afară?
chiar nu mai imi pasă... moarte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.