Mirosul nemuririi
Cât de frumos miroși a nemurire
Și ce duios în șoapte te prelingi,
Cât de fierbinte-n brațe mi te stingi
Si te reverși, torent de fericire.
Cât de fragile-ți înfloresc sub pleoape
Priviri ce ca un fulger mă străpung
Și-al inimii ecou cât 'ți-e de lung...
Doar dragostea-mi eternă îl încape.
Cât simt în mine dor de focul sacru
Ce-n tine-l porti ca un imens vulcan,
Cât te iubesc de mult, nepământean,
Părandu-mi tot în jur un simulacru...
As vrea măcar un sfert să simți cenușa
Al cărei gust pe buza mea îl port,
Când navighezi, fregată, spre alt port
Iar amintirea ta îmi e cătușa...
Mai dăruie-mi o noapte de iubire,
Dezlănțuită-n ea să mă învingi...
Ca roua-n mintea mea să te prelingi
Si să miroși, zâmbind, a nemurire.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicu Gavrilovici. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.