Prin resturi de iubire

Se potoleşte apa, furtunii fructu-i cade,
cu irisu-n mirare lumina se arată;
sub mucegaiuri, ploaia se scurge mai curată
şi acera, în zboru-i, se-ntrece în glisade.

Pe ţărmul încă tânăr se-ntinde nepăsarea,
nu şi-a mâncat comândul înaripata... oare
şi-l mai ascunde-n aer... se vede că-i trişoare,
pescarul care ştie de sus priveşte marea.

În pâcle mii tartarul îşi moaie gheara-n ere,
doar cremenii ce simte îi voi mai da de ştire
cât mai aprind lumina prin resturi de iubire,
ce-a mai prânzit sitarul prin resturi de tăcere.

Voi, elfi ce staţi pe valuri, de-ndată, pare-mi-se,
veţi comuta sentinţa, vă veţi lipi auzul
de ţipete-n ocară, cerându-le refuzul
de-a-nchide vânzătorii de compilate vise.

poezie de Valerian Bedrule
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!