E toamnă iar...
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-și lasă straiele pe jos
Se țes la sol covoare maiestos
E toamnă iar peste întreaga țară...
Din ceruri se coboară mai frumos
Câte o rază caldă și ușoară
S-a stins căldura zilelor de vară
Copacii-și lasă straiele pe jos...
Ne doare iar că pentru-a câta oară
Pe dealuri viile-s fără folos
Rămân doar amintiri și-s de prisos
Când poama lor în cramă se coboară...
S-a stins căldura zilelor de vară!...
rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.