Înţelepciunea nimicului

Trec anii şi mulţi dintre noi nu apucă
să vadă filmul de groază
pe care starea de lucruri
îl toarnă în fiecare zi.

Ochiul minţii, dacă mai există,
este inundat de atât de multe culori şi zâmbete false,
fără nicio substanţă care să le dea gândurilor unitate.

"Trec anii",
de parcă ei ar avea puterea de a se plimba
şi de a face giumbuşlucuri în eter
în timp ce ar trece pe lângă noi,
de parcă cineva a turnat în marele şablon care este însuşi timpul
oase, carne, vene, sânge, piele, membre, ochi, urechi,
astfel încât aceştia să urmeze o dinamică umană.

În fiecare zi bucăţi mari de vise
pot fi găsite sub roţile maşinilor turbate
sau călcate în picioare de trecătorii care mărşăluiesc
spre nicăieri.

Întunericul priveşte prin ochii noştri, ai tuturor
şi trebuie să ne îndepărtăm timizi de ceea ce nu ne priveşte.
Semnele de circulaţie amplasate la fiecare curbă periculoasă
pe autostrada vieţii trebuie respectate cu sfinţenie
şi sărutate ca nişte icoane în faţa cărora ne punem în genunchi
pentru a primi binecuvântarea şi permisiunea de a exista,
convinşi fiind că alţii ştiu mai bine ce e bine
pentru fiecare dintre noi.

"Trebuie" este cuvântul cheie,
care deschide calea oricărui viitor om de succes,
şi înţelepciunea târâtoarelor care sunt mângâiate pe burtă
pentru puterea lor de a rămâne la nivelul solului.

Trec anii şi mulţi încă nu au învăţat
că ceea ce trece cu adevărat
este nimicul atunci când devine praf şi pulbere.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!