Gânduri de astăzi....
De aș fi fost eu "pupăza din tei",
Chiar de povestea spune c-am scăpat,
Orgoliul, sigur, nu m-ar fi lăsat...
Cum pana mea (?!) Vândută pe cinci lei (?!)...
Dar să fi fost eu "capra cu trei iezi"
Pe lup, măi nene, altfel ți-l prăjeam,
Cu-n șmen, o țeapă, și-apoi îl dădeam
Pe euroi, în piață, la chinezi;
"Punguța cu doi bani" dacă eram,
Pe Țiriac 'l-aveam la deștu mic,
Iară Becali păpa tot lăptic,
Atât de bine ce mă investeam;
Ion dacă era astăzi, la fel,
Nu își pierdea el vremea cu povești,
Era parlamentar prin București
Și-avea și-un tei, și-un Mercedes sub el,
Iar dacă eu, pe vremea lui trăiam,
Știind ce mult citesc românii mei,
Îl dădeam dracu', frate, de condei
Și popă, protopop chiar, mă făceam!
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
1 Bulă [din public] a spus pe 12 noiembrie 2008: |
Simț al umorului bine dezvoltat. Tehnică de versificare bună. Poezie anecdotică plăcută. Succes! |