Mai este viaţă, fără tine...

Se scutură copacii de zăpadă
Şi eu mă scutur de un dor pribeag,
Să las pădurea, cum mai râd, să vadă,
Când neiubirea pleacă în zigzag.

Te-am tot purtat pe aripi de mătase,
Ţi-am arătat de sus ce verde strig,
Tu ai plătit iubirea să mă lase
Orfană sub zăpezi, să mor de frig.

Şi totuşi pe sub piele muguri cântă,
Viorile deszăpezite, în extaz,
Îmi ţin pe corzi o inimă înfrântă
De neiubirea ta şi de necaz.

Baladele îmi gustă din durere
Şi-n simfonii albastre mă alint,
Iau primăvara-n braţe şi-n tăcere,
Încerc să înfloresc şi iar mă mint,

Că mai am timp să mă descopăr vie,
Într-un poem ce-i încă violet-
Cantată sau albastră simfonie.
Să nu mă uiţi, de-o viaţă le repet.

Şi dacă nu simţi sevele din mine,
Cum răscolesc zăpezile, subtil,
Nu te mai chem, singur rămâi cu tine
Căci e târziu şi-aproape inutil.

Am învăţat să nu te am aproape,
În niciun anotimp şi ştiu să zbor;
Chiar dac-o lacrimă mai am sub pleoape,
De tine nu-mi mai este drag şi dor...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!