Se-aude...
Se-aude ciripitul din pădure...
Ce sunet viu, ce vis împarfumat!
Buzele tale dulci, sunt rug de mure...
Sub umbra genei tale m-am plecat.
Se-aud șoptind izvoarele iubire
Și în tăcerea din priviri m-ascund,
Sunt primăvară, taină, fericire...
Sărutul, azi, l-aștept cu-același jind.
Privirea mea te caută-n adâncuri,
Dar tu te-ascunzi în nopți fără sfârșit,
Eu mă întorc cuminte la-nceputuri
Și de iubire iar am să mă mint.
Eu mă îndrept tăcut către amonte,
Tu spren aval îți rostuiești plecarea
Deși lucești în lume ca un conte,
Mie mi-ai dăruit doar întristarea.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Rodica Nicoleta Ion. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.