Visare
Atât m-am plictisit în viața asta,
C-aș vrea s-adorm de-atâta plictiseală,
M-aș duce-n Iad ca să cunosc năpasta,
Apoi în Rai, așa... de fandoseală!
Dar somnul să-mi fie visare clară,
În Iad doar să privesc împricinații,
Să văd stârpiți, pentru întâia oară,
Slugoii dovediți drept inculpații.
În trei decenii au sfidat poporul
Cum n-au făcut-o-naintașii noștri,
Iar lui Satan să-i dau, cu drag, onorul,
Plocon-zălog, minciuna ăstor monștri.
În Rai, dacă mă duc, să nu am treabă,
Mă plimb prin locurile cu verdeață,
Durere, întristare, suspin, grabă
Să nu existe, cum erau în viață.
Să fie numai liniște și pace,
Meleag plăcut în care să trăiască
Un neam de oameni cu origini dace
Ce n-au avut în gând să-l părăsească.
Trăim acum, familie unită,
În Europa cu atâtea nații,
Nimic nu ne mai duce în ispită,
Decât să fim egali unii cu alții.
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre religie
- poezii despre visare
- poezii despre tristețe
- poezii despre somn
- poezii despre rai
- poezii despre plimbare
- poezii despre pace
- poezii despre minciună
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.