Urc scara din lemn de brad

sprijinită de ocna podului
fiecare fuscel geme sub talpa piciorului
prin luminator dumnezeu travestit în raze de soare
îmi răsfaţă privirea cu dansul prafului de stele
ce se potoleşte în pătură caldă
pe cufărul nedeschis de generaţii
ca iarna fulgii de nea pe ogorul semănat

întrebarea pusă la ora şi locul potrivit
întotdeauna găseşte răspuns
ca ruga murmurată în genunchi
la picioarele lui crist – revelaţia

cu poticneli de prunc la primii paşi
ridic capacul sub care umbre nedefinite
se întretaie în ritm năucitor
să ascundă vederii grăuntele de rod
ca umbra lebedei culoarea albă
oricât de îndemânatic l-ai mânui
urciorul se sparge cu mult timp inainte
de secarea izvorului
rămâne imprimată în cartea amurgului
bucuria de a fi fost o clipă laolaltă

priveşte umbrele cum urcă şi coboară
aidoma îngerilor pe scara lui iacob

poezie de Ion Răşinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!