Quo vadis
din catacombe am ieșit
mai mult mort decât viu
mă urmăreau mugetele împărătești
la aprinderea focului
un fluture gigantic un singur fluture
nu avea aripile arse
dâra de polen a inefabilului
singurul lucru palpabil pe care-l urmam
quo vadis
torturile semenilor îmi oprise pasul
aidoma ideilor la ieșirea din peștera cu lilieci negri
atârnând zgribuliți deasupra vremelniciei
nu aveam conștiința morții din adâncuri
mă îndreptam spre lumină
orbitoare lumină într-o zi de miercuri
în care fusesem dat spre sfâșiere fiarelor
o clipă le înfruntasem din inerție și teamă
cândva fusesem un om puternic
și nimeni dintre ai mei nu se putea măsura cu mine
știind că mă voi lăsa învins
doar pentru a atinge paradisul numai din capriciu
monstruozitatea lăsată în urmă
face obiectul istoricilor pe mii de ani
și numai prin miracol cei care au ajuns în lumină
vor vorbi la atingerea cerului despre suprema senzație a libertății
pe câmpuri primăvara răsare în munți
și izvoarelor inocenței le cresc mâini mângâietoare
poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Cătălin Al Doamnei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.