Ţaţa Rada

e ultima din leat rămasă
pe uliţă nici nu mai are cu cine să vorbească
unde să mai găsească alta de-o seamă
s-a retras lângă soba ei cu plită
şi şade acolo tăcută zgribulită
mişcând mărunt din buze de vorbă cu omul ei
plecat înainte de vreme pe-o iarnă grea
curând s-or face douăşopt de ani
mai bine pe-acolo că n-are duşmani
cât m-am mai luptat cu a liei
mâncao-ar viermii ce credea ea
că o să mi-l ia ehee ce mai om am avut
mi-a făcut şase copii şi pe la altele vreo doi
vremuri maică nu ca acu'
nu i-ar mai primi pământu' pe ăia cu colectivu' lor
că ne-a luat tot de ne-a lăsat săraci lipiţi
e pă gata a ajuns aici în capu' pieptului
o părere un fum vezi-o cum iese pă coş afară
să te duci fă mâine la prăvălie să schimbi
că vine popa cu pomelnicu'
ce dacă câteodată mă mai păruia
aşa era bărbatu' bărbat în casă
stâlp nu altceva apoi un ciot şi băţul ăsta
să nu-l pui pă foc c-o mai trebui vreodată
şi spune-i mă-ti să aibă grijă cu batistele alea
să ajungă şi să lege la colţuri ban dă cinci
măcar ăia de i-am moşit de-or veni
îi era frig dar dădea din palmă ca din evantai
de parcă nu îi mai ajungea aerul
să iei fota aia din ladă când oi ieşi la horă
îţi dai părul pe-o parte şi să râzi
ca să moară al garoaicii de te-o vedea
şi uite aşa ca nişte şirte mărgărite
gândurile ei se povesteau neauzite
apoi se refugiau în fiecare colţişor al odăii
ca nişte ţurţuri în temelia crăpată
deschide maică uşa aia şi las-o să intre
n-o vezi cum se tot uită pe fereastră
ptiuu ce crede că mi-e frică de ea
ehee câte-am mai tras şi-am trăit la viaţa mea
da' mai bine lumea asta e tot mai streină şi mai rea

poezie de Dumitru Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!