Hai, vino tu la mine, vin' odată!
Și vreau să fie totul așa simplu,
Dar cântă tristețea-n capul meu...
Timpul să-l dilat, să-l umplu
Numai cu bucurie, azi... mereu.
Și vreau să știu ce o să mai fie...
Cu noi... cu dragostea ce-o am,
Și fericirea să mă scoată din cutie,
Unde m-am închis, căci sufeream.
Și vreau deznodământ plin de iubire!
Să vină un miracol și uimită...
Să văd cum intră-n nemurire,
Dragostea noastră risipită...
Și vreau să mă iubești cum îmi doresc!
Tu știi cum vreau să mă iubești pe mine...
Total și fără limite... mă împlinesc,
Să te deschizi... și-atunci îmi va fi bine.
Și tu să simți iubirea mea...
Să mă iubești la rândul tău la fel,
Și chiar de soarta ne-a fost rea,
Acum să fiu rebelă, tu rebel!
Și fără limite, restricții și-ntreruperi...
Să ne eliberăm prin gând, iubind,
Și niciodată să nu mă mai superi...
Să ne iubim cu artă, tot iubind...
Da... te iubesc pe tine și te vreau!
Alegerea-mi este foarte clară...
Vreau să mă ofer, să iubesc, să dau,
Și tu să prețuiești ființa-mi rară.
Și totul are-un rost de-a fi...
Nu cred în întâmplare niciodată!
Vreau timpul a nu-l mai risipi,
Hai vino tu la mine, vin' odată!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.