Se naște povestea mișcării
Dintre toate capetele ce se ridică semețe,
al tău privește departe-n față,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
și mă forțez să fiu atent,
cum se desfășoară întreaga ceremonie.
Se naște povestea mișcării,
încălzește inimile ce bat ritmic
în acea trepidație a siluetei în dans
cu imaginația care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.
Ceața nu se poate menține,
se ridică deasupra și încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ținuturile calde,
dar tu gândești cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închiși
în care cazi în mirific
și nu te pierzi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.