Stau ca într-un pustiu
Lumea din mine se plimbă pe străzile orașului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poți vedea vitrinele și să te pierzi în mulțime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă inviți în cluburile de noapte
să văd tumultul tineresc și expunerea
la vedere a liniilor de forță.
Printre cuvinte străine vorbirea lipsește,
nu mă poți găsi rupt de imaginile astea cu noduri
în care nu aud nimic din tot ce-mi spui
și privesc mirat ca într-un spital de nebuni
unde fiecare se tratează singur de angoasele sale
și pleacă dimineața obosit la culcare.
Eu sunt aproape inexistent,
stau ca într-un pustiu în care vânturile plimbă nisipul
și aștept oaza de liniște unde să-mi scriu sufletul
pe paginile în care lemnul cântă din frunză.
Undeva în mine
te ascund
până reușești să-ți revii în fire
și să mă iubești altfel decât poți mărturisi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.