Nici să visez nu pot

Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu faţa la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu ştiu ce fac
stau închişi în cutia lor ermetică.

Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.

Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconştientul se reface şi el
purtat pe teritorii străine,
dimineaţa îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpiraţie
abia percepute.

Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-şi povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.

Întorc fila vieţii
şi trec mai departe cu învăţatul,
poate se prinde şi de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!