Amintiri
Pe lespedea din fața casei
Stăteam, copil și tu copilă,
Hipnotizat de forma coapsei
Și de mirosul de zambilă.
Desculți, cu mâini îngemănate,
Pe strada fără de lumină
Ne sărutam pe săturate
Făr-a simți vreun fel de vină.
Ne erau buzele flămânde...
Eram olar, erai argilă,
Cu degetele tremurânde
Te modelam, să-mi fii Sibilă.
... Pe lespedea din fața casei
Doar amintirea stă, senilă...
Cu ea, un fir în fața coasei,
Stau eu... visându-te copilă.
poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.