O vioară plânge-n noapte

Încă îţi mai scriu poeme, şi pe note le aştern,
Iar în ceas tarziu adesea, eu ţi le trimit pe vânt.
O vioară plânge-n noapte, pe-ale sale strune dragi
Simfonii cu lacrimi scrise, al iubirii bun rămas.

Pe o rază de la lună, notele zboară spre cer
Tremurând de-nfiorare, la fereastra ta alerg.
Bate într-una gândul meu, îţi aşez sărutul dalb
Pe o frunza îngălbenită, de al toamnei rece voal.

Îţi compun o simfonie pe al lacrimii păcat,
Pe un viers de poezie, scris pe-o frunză de arţar.
La sărutul tău visez, vreau aroma lui să simt...
Eu nu te-am atins vreodată, doar în vise te-am văzut.

Doar în vise-n miez de noapte, îţi simt focul ce mă arde,
Ca un fulger care cade, noaptea-n nopţile cu ploi.
Toamna a sosit din nou, a câta de când te aştept...
Tu departe eşti de mine, oare de ce te iubesc?

Toamna acoperă cărarea, frunzele în zbor mai cântă
Către tine-n miez de noapte, poartă note pe-a ei frunze.
Eu pierdută printre vise, zbor şi mor ca şi un flutur...
Azi pe note de vioară cânt iubirea mea pierdută.

Inima-mi nebună este, tot ce-a suferit, azi uită...
Ea se-închină neîncetat, glasului ce a iubit.
Şi pe-a notelor dulci liră, astăzi îţi trimit din nou,
Un poem pe frunze triste, şi cu lacrima în ochi.

poezie de Maria Nedelcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!