Limba dulce a cuvintelor
Noaptea și-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe fața vântului nervos,
dimineața se sărută cu izvoarele și pleacă.
În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceața odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
și lumea își frîmântă mâinile de așteptare.
Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănțuie
cu dorul care în mine își află izvorul
cel dătător de dragoste și viață.
În vreme ce verdele își câștigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolțire a semințelor,
copii nevinovați ai soarelui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.