Cântecul frunzei
În lumea sufletului meu, frunza-i vioară,
măceșul naște floarea mai moale ca satinul,
spre mine raza lunii alunecă în seară,
cu un miros ce-adoarme din floare, dulce, crinul.
Își cântă anotimpul, pe-arcuș se înfășoară,
nervura-i de-aramă miroase ca mălinul,
că ruginiul toamnei e foșnetul din seară,
ce-n sunetul tăcerii își regăsește chinul.
De sus văzută frunza, în universul meu,
e un desen perfect, fără cusur în forme,
arcușul de vioară e însuși Dumnezeu,
ce cântă simfonii în toamnă să transforme,
sufletul viu al frunzei ce-n veșnic apogeu,
răsare primăvara cu alte și-alte forme.
sonet de Sorina Hăloiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Sorina Hăloiu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.