Cheiul de foc
O teamă absurdă m-apasă
și sufletu'-mi tace chitic
făcându-se, parcă, mai mic,
iar inima-mi zace, sfioasă.
Îmi trec încă-o dată o mână,
încet, sub cămașă, la piept,
căci mintea mă-ndeamnă s-accept
că rana ce-o am e-o fântână
din care îmi picură sânge
pe care nu pot să-l opresc.
Scot mâna ușor și-o privesc,
iar pumnul deodată se strânge
la gândul că mintea mă minte
iar locul ce arde e-un dor
pe care el, zeul Amor,
cu mica-i săgeată fierbinte,
l-a pus, într-o joacă de zeu,
în pieptul de-un timp dezvelit
pe-un suflet puțin amorțit,
la râul de sânge, un cheu
la care, plutind nevăzută,
iubirea, venind ca un vis,
pe-un drum sinuos, dar precis,
să intre, ușor, neștiută.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre râuri
- poezii despre minciună
- poezii despre jocuri
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.