Se pare...
Se pare cum că Cerul
Ar fi voit cândva,
Și nouă adevărul
Din milă a ni-l da,
Și fericiți din fire,
Am zămislit și noi,
Născuți într-o gândire
Spălată de gunoi.
Însă mai mult uitasem,
Ce preț nu a avut!
Căci calea ce-o urmasem,
Demult am și pierdut!
Prea îndoită-n fire,
Nimic nu-ți este cert!
Tot cauți omenire,
Cu gândul tău deșert!
Azi lutul trist, pragmatic,
Privește cu amar,
Cum arde pe jăratic,
Uitat de un olar.
Nimic nu garantează
Al timpului cuvânt
Ce întru noi viază,
Și moare în pământ!
poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.