Și eu am furat
mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viața cuiva și uiți
citești o carte și te regăsești printre pagini, printre cuvinte și vezi că un cuvânt se lipește de tine
așa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie și nu-ți dă pace
când eram copil mi-am dorit și eu o hoțoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoțoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereușitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?
la școală făceam și eu copiuțe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele și ideile până când copiuțele deveneau inutile și scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuțe clare, nu tocilarul
mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde
acum nu mai fur. nimic. am obosit să aștept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare
eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viață am fost furat fără să pot acuza pe cineva
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.