Sărbătoare
Se-aud colindele pe drum
se-aude bucuria,
azi este ziua de Crăciun
când a născut Maria
Și vin colindători cântând
cu dragoste, iubire,
în case brazii se aprind
și sunt în strălucire.
La mese-mbelșugate stau
familii fericite,
s-au adunat, mănâncă, beau
din cele dăruite.
La fiecare masă, gol,
e-un scaun și tronează,
copii ce-au intrat în hol
bunețile urează.
Se-aud colindele cântate,
se-aude veselia,
Crăciunul e în noi și-n toate...
e dar de la Maria.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.