Vioara-i singură acasă...
Mă dor zăpezile albastre,
mă doare sufletul, mă strânge,
gânduri alunecă sihastre,
din trup venite să te-alunge,
îmi face luna semn cu ochiul
când pleoapa serii lin se lasă,
alunge răul, dedeochiul
vioara-i singură acasă...
Și nu mai știe partitura
de-atâtea ierni arcușul tace,
nu-i cântă nimeni uvertura,
tu ai plecat, prea multă pace...
Mă dor zăpezile tăcute,
fiorul lor din cer se cerne,
dar nu e zvon de alăute,
omătul haina și-o așterne.
poezie de Dania Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.