Ochi în pleoapă
mă voi întreba mereu
ce din toamna arămie
ne așază ochi în pleoapă
și soare în păpădie?
nu știu, nu știi cum și cine
ne așterne pe obraz,
sufletele împerecheate-n
agonie și extaz.
alergând prin frunze arse
ploaia-i zbor de picuri mii
dragul meu deschide gura
să redevenim copii!
să foșnim frunzele moarte,
să umblăm după furnici
si să ne mirăm că ploaia
are mâinile-așa mici
să spargem Calea Lactee
cu o piatră într-un lac
și să-mi sorbi cu suflu-ți suflu-mi
când privesc în sus și tac.
ce din toamna arămie,
(mă voi întreba mereu)
ne așază ochi în pleoapă,
stii tu oare,
dragul meu?
poezie de Daniela Sorina Ciurariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Daniela Sorina Ciurariu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.