O limpede fântână...
Eu mă privesc în albele poeme
cum luna în palmele de ape reci
și simt cum arde-n sânge-o cruce,
ce sfarmă zidul gândurilor seci.
Mi-e iarna asta ca o rugăciune
în care sunt ca un copil plăpând,
săpând în cer o limpede fântână...
Apoi, mi-apare Dumnezeu râzând.
Te văd cum mă aștepți îngenuncheat
lângă un colț ce liniștea îngână:
și-ți jur, decât să nu te scriu,
mai bine-mi bat piroane în mână!
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.