Micromacrocosmos (2)
pasărea s-a ghemuit sub aripi
cerul în freamătul lor
de-acolo ploile acoperă
rănile țărânii
tristețea fiului omului
lumina... lumina...
poem peregrin
încrustează în palme călătoare linii
mai lungi... mai întunecate...
mai ale mele... mai ale lui...
câteodată sufletul devine cergă bătrână
primește chemări din înalt
din ochi de heruvim
lămpile se aprind
pasărea ia foc
în fulgerul ei
sufletul de îndrăgostiți
mâinile au fețe prelungi
ca surprinse de treceri intempestive
luna își acoperă tâmplele:
prometeii s-au autoflagelat
timpul răsuflă
în ceasornicele din piept
cutia de rezonanță perfectă
a singurătăților
! sunt aici
când cerul se ghemuiește
în pagina verde ca un vis de copil
paradisul șoptește:
urechile sunt pentru auzit
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre înălțime
- poezii despre întuneric
- poezii despre visare
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.
Unele dintre comentariile pe care le-ați adăugat în ultimele zile au fost eliminate, nerespectând Regulamentul. Pentru a evita o suspendare a dreptului de a scrie comentarii, este recomandat să respectați regulile și să nu vă angrenați în certuri sau alte discuții care derapează.