Gândind
gândind prea mult infinitul
aș simți că mă dezaxez de țărână,
că stâlpul din vedere la sfârșitul străzii
e mereu rotitor
ș-o pasăre de stradă în geam plânge
scormonind îndoliate cuvinte.
cum infinitul negăsindu-ne loc precis-n el
unde într-adevăr să ne fim trăiți,
de rușine el preferă un detaliu de cenușă
ascunsă sub talpă de lună tristă acum.
iar eu, chiar cu riscul de-mi pierd spectrele cărnii
aș da de pământ cu moarte,
pricină că din dantela meului sânge blând
mi-a smuls dragu-mi frate;
că mi-a rupt o dulce verigă,
cu care plecata-am în lume
pentru crearea sentimentului de trăire
și a mă experimenta și eu pe acest expirat pământ.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.