O tăcere

când regulile nu sunt importante, în camera cu lucruri
ude
stau cutii de carton desfăcute şi
altele nedesfăcute ca nişte geamuri cu gratii şi sticlă spartă

în timp s-au strâns multe
unele... nu
altele sunt bătăi de aripi lungi şi umbre ca nişte pete lăsate pe pânze
într-un fel e bine - nu este uşă să lase lumina să'ncurce
cele nespuse
iar tu te desfaci cu mâinile printre gratii
în timp ce fiecare trece grăbit, un celuloid rulat înapoi-înainte
pantofii, cureaua de piele neagră, pardesiuri, ploaia cu puncte şi dungi, piatra prinsă de ciment ca'ntr-un frig
tăcerea şi sfori tăiate de încheieturi
apoi o privire scurtă de pasăre, o linie ascuţind umbrele

nu mi-ai spus, de ce ai fi spus când nici tu nu ştiai
credeam că povestea începe de-abia, dar tu o sfârşeai
cu genuchii ţinându-ţi inima ca într-o covată, nu te-am înţeles şi tăceai şi tăceam
creionul cu care măsurai punctele zăcea într-o parte
şi alb ochiul tău (apusul)

trecutul, picioarele goale, murdare lăsând urme'n noroi
oricâte lanţuri şi reguli şi scânduri de vopsea scorojite
o coajă de ou şi un bec încâlzit de lumină când
stâncile ridicate pe umeri cresc, iar
în spate pe bănci separate cu clape apăsate de ceea ce pare menit să se întâmple
(el) tace
şi neînţelesurile noastre mărunte
stau
ziduri, colţuri, clădiri înalte şi strânse şi haine
prinse de uşă pe cuiere de umbră cărămizile sparte şi peste toate
urme de sânge

poezie de Petru Teodor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!