O stea a slovei a căzut

Pe lângă"plopii fără soţ"
din ceruri vechi şi veşnic noi
o stea a slovei a căzut,
prezent şi viitor ea a ţesut
cu-a sa lumină dinapoi.
Că nu-i român să nu se-nchine
la ale sale dragi suspine
când "sara pe deal buciumul sună cu jale"
şi dorul de glie e scris în anale.
Cuvânt dăltuit pe tăbliţele sacre ale României,
mândrie a neamului şi esenţă a veşniciei,
umilă-ţi sărut urmele paşilor lăsaţi în poezie,
în codru mă-ntorc, elogiu' ţi-aduc cu frenezie.
Părinte-al cuvuntului şi şoim al gândului ne eşti,
putere ne dai sau ne plimbi prin poveşti.
De ceruri tu legi sentimente-omeneşti
aspiratii şi doruri în suflete sădeşti.
Când spun Eminescu genunchiu-mi aplec
străpungând infinitul, cerul petrec.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!