Eterna luptă

Când raţiunea doarme
şi monştri se-nmulţesc
păleşte raza lumii
zâmbetele-ngălbenesc.
Atunci se fură gândul
se aruncă-n jar iubirea,
se pustieşte zarea
şi mintea, şi privirea.
Veşnică este moartea
patroană la zenit,
cât clipa este viaţa,
în cumul, infinit.
Se împletesc în lupte
ca ADN-u-n spire
şi fiecare-n parte
încearcă să respire.
Egală le e lupta
şi pururi războiesc,
ca să învingă una
i-un lucru nefiresc.
Străbat ţări, continente
întregul univers
ţâşnesc izvoare-n faţă
şi-n spate amorţesc.
Timpul, al lor amfitrion
alege locul, ringul
în mersu-i monoton.
În spate e trecutul,
jalnică adunătură,
care astupă locul
disputei ce dădură.
În faţă saltă viaţa,
scântei strălucitoare
ce scapără văzduhul
cu zâmbete de floare.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Scobitoare
Votează! | Copiază!