Călătoare-n mintea mea
Ești primul gând ce îmi răsare-n minte
Și ultimul în noapte când visez
Iar gura mi-e uscată de cuvinte,
Că fără de cuvinte te păstrez.
Nimic nu-i greu, cu tine-n minte pare
Că toate sunt făcute cu un scop.
Te simt pășind în suflet și, mirare,
Te-aud și când m-ascult în stetoscop.
Tu urme lași, ca în nisip de plajă
Și pe pereții înnegriți prea crunt
Ai minții mele care stă de strajă,
Tocându-mi fericirea mai mărunt.
Te-asemeni cu o rază, cu o floare,
Cu steaua ce dispare-n răsărit
Doar ca să strălucească și mai tare
La începutul unui asfințit.
Ca zidul ce rămâne drept, spre pază
Pe vreme de ninsoare ori vifor,
Așa și tu ești omul ce primează
Și meriți tot respectul tuturor.
Un pic astăzi și mai mult mâine
Ai dat și ce nu ai avut,
Ai dat aur pe-un dram de pâine
Doar ca s-ajuți cum ai putut.
poezie de Andrei Rafael
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Andrei Rafael. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.