Împiedicaţi în înalt

Sigur că cei dinaintea ta se asemănau
aceleaşi 32° Fahrenheit în priviri, acelaşi
mers precaut al inimii în lesă, aceleaşi
mâini îngrijite, pipăind costumele slim fit Versace
apoi ai venit tu, cu pălăria ta de papură, în straie uşoare dar
ponosite, c-un braţ de flori de colţ în ochi şi
sufletul stele verzi în palme alunecoase.

Împiedicatule!
au urlat cei de jos
şi hohote de râs s-au prăvălit peste valea
plângerii.
Dar tu te-ai împiedicat de curcubeie de flori, peste
vâlcele cu nori de chihlimbar şi muguri
de stele.

Florine, şopti mărinimia, trecând
pe la porţi de suflet, iar când bătu
la uşă, înăuntru se crăpă de ziuă.
Eşti o pâine caldă, lasă-i
să muşte din tine, când îţi vor gusta
inima, vor cunoaşte iubirea
şi-atunci o vor lipi de frunţile lor arzânde, ca pe-o
compresă, şi se vor despuia de tot ce-i împiedică
să se-mpiedice, cu inima dospită şi scăpată
din lesă.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!