Punct explodat

Te pierzi de tine şi îţi faci cu mâna.
Natura ta se-ntoarce în natură.
Pe rând eşti casă, prag şi bătătură,
Eşti ziua, luna, anul, săptămâna.

Şi ochii, aparate de sudură,
Cu fulgere de gura ta prind luna,
Cucuta-i dulce, dulce-i mătrăguna
Şi mângâierea frunţii e arsura.

Dezintegrat în picuri şi scântei,
Eşti boarea văii, valul şi busola.
Te-agăţi de munţi, cu brazii, şi eşti stei.

C-un curcubeu ţii cerului cupola...
Şi-n jurul tău tot creşte-aureola,
Ca o explozie de Dumnezeu.

sonet de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!