Fluturare de aripi în frig
ascunde-te în singurătatea ninsorii,
povara unei depărtări se împarte la doi,
pe obrajii tăi sunt urmele amândurora,
a trecerii prin închisoarea iernii,
acum oamenii de zăpadă au devenit
mai empatici
decât cei adevărați,
acum,
oamenii își caută inimile înghețate
prin cenușa caselor,
în iarna inchiziției absolute,
lacrimile sunt prohibite,
poți plânge cu ceara fierbinte
a lumânărilor aprinse de Crăciun,
poți plânge trecerea anilor
de fum
pe umărul meu translucid,
ne desparte doar
o salvă albă de tun,
o avalanșă,
un drum al săniilor
trase de cai,
o fluturare de aripi
în frig.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.