Vis cu poetesa dragă
Citește-mi doar poeme despre noi
Iubito-n seara ultimei ninsori...
Să numărăm, frumos, până la doi
Că ne-au venit zăpezi de sărbători.
Doar amintiri prin focul multor gânduri,
Doar emigranți prin vifor și ninsoare ;
Cu ochiu-ți roșu, cuvintele din rânduri
Le trece-n vraja rece a clipei viitoare.
Talazuri de ninsori ne ducă-n infinit
Să ne sfințească iarna-n noaptea vieții-
O binecuvântare caldă, la sfârșit
Să mai cerșim și noi, ca unii, ca poeții.
Sub avalanșe stranii ne curgă înserarea-
Vom adormi-n săruturi sub zăpezi...
Ne va cuprinde puțin și-nfrigurarea,
Dorul de Cetate și dorul de livezi...
O să ne pierdem prin neaua sângerie
Cum s-au pierdut destui cu faptul lor divers-
Un ultim, rece, nou poem vom scrie
Sub avalanșa grea, mai mult din mers.
Vor scrie mulți, că undeva, prin Apuseni
Cuprinși doar de-a zăpezilor beție,
O avalanșă ne-a târât pe sub bușteni
Și ne-am sfârșit... scriind o poezie...!
poezie de Eugen-Emil Coța
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.