Beție cu iluzii
tinerețea mea m-a părăsit de mult
dar mi-a lăsat aripile ca să mai zbor
și cântul amăgirilor să îl ascult
când mi se face noapte când mi se face dor.
tinerețea mea e zidită în versuri
verzi, portocalii și uneori roze
amintiri mistificate cu zeci de înțelesuri
tinerețea mea e ascunsă în poze.
mă îmbăt cu iluzii că se va întoarce
dacă nu acum într-o altă viață
bătrânețea-i grea lacrimi amare stoarce
atâtea bucurii pierdute în ceață.
o altă fericire este obsesia mea
scânteia divină să mă aprind o stea.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.