Oricât m-aș strădui să despart cerul de pământ
lumea nu e destul de mare ca să te fac pierdută
nici embrionul din care îmi crește poezia asta nu știe
dar crește de nebun într-un uter nepregătit
parcă din ce în ce mai strâmt
cât să mai cuprindă o sămânță de gând
într-un singur gând sunt un infinit de infinituri
și eu îl port ca pe o gâză din floare în floare
doar s-or împlini toate aceste lumi minunate
apoi cuminte îmi voi așeza capul în poala ta
să mă înec în oceanul din care îmi privești buzele cum tresaltă
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.