Iubire pierdută
Și totuși,
turcoazul plânge prin ochii tăi
un safir rătăcit,
zâmbetul îngheață în faza primară,
clinchetul zurgălăilor din voce
se sparge strident,
iar respirația începe
printr-un suspin adânc, reverberat...
Poate...
poate doar că
verdele adoră albastrul,
Soarele se odihnește,
iar Luna încă îl iubește...
tunetul ploilor de vară
încarcă energie în tulpini
și rădăcini,
apoi foșnește vântul
prin frunzele ce definesc
Pământul.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Mitrache. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.