Nu vei mai fi altfel decât a mea
nebunia atingerii
te va urmări prin toate celulele
ca o profundă mutație genetică
îți vor înflori sânii precum nuferii
în plin deșert din ochii îți vor crește oaze
iar brațele vor înota precum delfinii
oricât te vei opune
oricât vei vrea să eviți acest dezastru
te vei prăbuși definitiv în inima mea
precum se prăbușesc stelele în ele însele
și să nu crezi vreodată că e vina mea
iubirea acestea mă omoară la fel
de parcă mi-am răstignit toți dumnezeii
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.