Locuiesc într-o rană
Dacă nașul ți-e Shakespeare
te întrebi cine-o fi nașa
uite vezi un trandafir
mândru ți-a furat cămașa
Sora lui o fi zici nașa
totul pare cam absurd
și-ai o rană vai cât casa
locuiești în ea hei ești surd
Totul pare cam absurd
poemul e-un trandafir
roua-i viața ta pe scurt
zis-a nașul tău Shakespeare
N-o mai căuta pe nașa
moarte ți-a furat cămașa
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Votează! | Copiază!