Momente de răsfăț
savurez o ciocolată cu lapte și alune
vreau cât mai multe momente de răsfăț
să strâng bucurii să iubesc să învăț
să le transpun în slove și în fapte bune.
ascult colindele de suflet, mă extaziez
mă pregătesc să întâmpin Crăciunul
în sufletul meu să se nască tribunul
să scoată-n evidență sclipirea din crez.
să-mi fie mântuire, să-mi fie alean
cu toată lumea să mă simt împăcată
să primesc iertarea la marea judecată
dacă am greșit și n-am fost bun mirean.
Crăciunu-i sărbătoarea lumii fermecată
împrăștie miracole în fiecare an.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.