Cearcăne dreptunghiulare

şi totuşi încă nu e frig destul,
cearcănele apar după o iarnă îndelungată,
de suferinţe inerente,
cum ar fi să faci sărbătorile împreună
cu nişte scaune goale,
să ciocneşti cupa de şampanie între oglinzi
paralele,
să vorbeşti cu o fotografie din tinereţe,
să dansezi cu lupii,
să te dai cu capul de toţi pereţii,

se întâmplă, nu e o tragedie,
uneori e chiar o soluţie inteligentă,

problema este că viaţa te împinge înainte de vreme
spre un orizont rece şi imprevizibil,
că visele mor alunecând pe drumuri de gheaţă întortocheate,
că nişte trepte prea vechi sunt tot mai greu de urcat,
că singura certitudine de azi
este incertitudinea zilei de mâine,
că echilibrul a devenit
noua teorie a haosului.

când an după an
nişte pietre nenorocite de la picioare
te trag în jos iremediabil,
pe un povârniş la capătul căruia
se întrezăreşte tot mai acut
o groapă bizară,
perfect dreptunghiulară.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!