Neprelucrat(ă)
ninge ninge și ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credință pornește totul
apoi se rătăcește fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
așa, ca gerul, lacrima sau
ploaia înghețată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greșeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con
oare ce are ura cu înțelepciunea?
pinul râde și mai lasă un strop de esență în cameră
își scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă și mă culc la loc
neprelucrat(ă)
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.