În decembrie se înserează prematur
iată-ne mici
pe bucata îngustându-se de iarnă
fărâma de gheață sensibilă
la fenomenul încălzirii globale
și ce dacă?!
ar putea striga pasărea
și ce dacă?!
am putea s-o imităm noi
cârduri de cocori rămași
imaginației nostalgice
dau ocol silabelor răzlețite
habar nu avem cum timpul
ne ia prin surprindere!
nu aprofundăm
nu știm nici măcar
dacă boala noastră
se numește în vreun fel
dacă este numai inima
în închisoare de decembrie
poate poeții... poate iubirile lor...
instantaneu
urmele celorlalți
ne acoperă pașii
liliacul ne strigă pe litere
sufletul altădată comun
se înserează
fără drept de apel
îndepărtarea își însușește mimicile
pe care n-a mai încăput intimitatea
un fel de a spune al cosmosului
un fel de a ceda noi
mergem
dincolo de celălalt
cu felinare atârnate de glezne
asemenea condamnaților
dâra de lumină sporește singurătățile
destinul acesta insulă scufundându-se
în mine / în tine
înainte de-a ne fi născut
poezie de Daniela Luminița Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.