Viața e un bal mascat
În viața noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afișezi pe chip, când ieși în lume
Și joci un rol de dur sau gură cască.
Vecina mea e-o mască reușită
Și mă holbez din când în când la ea,
Pe mulți bărbați îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!
Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viață, a cinstită
Și-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-șef, iar ea-i răcită!
Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.
De șeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măști la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar și eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.
Cu-acei ce au biroul lângă mine
Își pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.
O viață-am căutat și eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost și de frustrare!
M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o șură,
M-a luat la zor și-atunci m-am potolit.
Te-nvârți în lume și-ți încerci norocul
Cu măștile ce tu le zămislești
În funcție de fire și de locul
Pe care-l calci și-așa îmbătrânești!
Și vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viață?
Și-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiață.
poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.