Toamna de acum
Trece toamna șchiopătând pe cărările știute
și amar pune în pomi lăsând frunze ruginite,
le mai scutură pe jos vânturile învrăjbite
și cât e de lung și lat cimitirul cu morminte.
Trec pe drumuri rar perechi ce își amintesc de multe
și de frunzele din pomi și de vremuri petrecute
și-amintesc de primăveri și albite ierni trecute
și de timpul lor demult cu povești îngălbenite.
Un copil pe două roți calcă morțile uscate
urmărit de mama lui și de două babe cloanțe
și nu știe că pe jos sunt o droaie de frunzițe
și pe margini pomii groși tremurând din crengi golite.
Toamna timpul și-a lungit peste timpul iernii slute
și mai cerne prea încet doar în munții unde-s ciute
și în timpurile ei sunt colindele cântate
și în brazi și-a atârnat beculețe colorate.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.